De ce sunt special

Citim în fiecare seară dintr-o carte de cultură generală pentru copii, la dorința domnului, și povestea lui preferată este De ce sunt special. Se povestește în carte cum fiecare om e unic, cum amprentele mâinilor sunt unice, cum fiecare ne dezvoltăm diferit etc. Râde pe sub mustăți, se fâțâie în pat și tot repetă: sunt special, sunt special.

Da, fiecare copil e special în felul lui, mai ales pentru părinți. Copilul ăsta îmi da senzația că va fi special, în viața lui, și pentru altcineva, fără a înțelege prin asta vreun sens peiorativ. De ce?

 

  1. Nu va accepta în viața lui vreo regulă fără să o înțeleagă sau fără să și-o autoimpună

Mă întreabă frecvent de ce trebuie să ne spălăm pe mâini, pe dinți etc. Degeaba am tot încercat să îi explic că trebuie să avem o igiena bună, sa nu ne doară dințisorii, să nu ne îmbolnăvim etc. Replica a fost…uite, nu am murdarie pe mâini, sunt curat…și nu m-am spălat ieri și nu mă dor dințisorii. N-a pătruns nimic până nu a văzut o reclama la Savo cu monstruleți pe care îi curăță Savo si a făcut legătura și cu un joc pe telefon cu pisica Angela pe care o spală pe dinți. Acum…a înțeles și face doar pentru că așa dorește el nu pentru ca așa se impune.

În schimb, dacă a acceptat că așa se fac lucrurile, așa va fi pe veci, nu se schimbă nimic. Sâmbăta se mănâncă omletă, în nici o altă zi nu se cuvine să se mănânce omletă. Seara se citesc 10 povești scurte din cartea cu De ce sau din cartea de bune maniere cu Ce se cuvine și ce nu se cuvine. Vin părinții acasă la 11 noaptea, nu-i nimic, citim atunci.

  1. Nu va accepta niciodată lucrurile doar pentru că așa se face, așa trebuie.

Ieri a fost serbarea de 8 martie. Copiii emoționați și temători s-au așezat cuminți pe scăunele uitându-se la doamna sau la părinti cu teama și crispare. Și…apare fiu-miu. Strigă în gura mare ”Tati unde eeee????”, se așază pe scaun și începe distracția. Orice făceau ceilalți copii, el se uita la ei inițial pentru ca apoi să decidă că nu așa se face. Trebuie să se foiască, să se întoarcă, să tragă fetele de fustiță și mai mult decât atât, să angreneze încă vreo 3 în acest joc, toate astea fără să fie o secundă nepoliticos, să deranjeze pe alții sau să fie răsfățat sau neascultător, spre disperarea educatoarei care avea un program de ținut, că na, trebuia să le arate părinților ce au facut plozii lor la grădinița. Emana prin toți porii ca el nu e performer, nu dorește să stea în careu pentru nimeni și nimic în lume și dacă tot trebuie să o facă, o face cum consideră el de cuviință. Eu încercam, de ochii lumii, să îl liniștesc dar nu foarte insistent. În secret, îi admiram calitățile lui de leader și mă gândeam la mine la vârsta lui. Eram absolut terorizată de serbări, nu îndrăzneam să respir d-apoi să dansez hip hop în timp ce ceilalți cântă toți în cor la mulți ani.

 

  1. Va încerca întotdeauna să obțină cele mai multe avantaje pentru el, din orice situație dezavantajoasă.

Discuții frecvente cu el se poartă în termeni de negociere acerbă. Adi, trebuie să ne spălăm, să luam medicamentele etc vin cu replica ”uite cum facem: tu dai mită (skittles, ursuleți, telefon etc) și eu iau medicamentele”. Orice se face când suna ceasul și orice se negociază. Negocierile se poartă calm, privindu-și adversarul drept în ochi. Fără teama, fără istericale că s-a prins repede că nu ne impresionează, cu o atitudine clara de om care știe că nu are nimic de pierdut și e pregătit să facă sacrificii. Am încercat și eșuat lamentabil să folosim amenințările chiar dacă le și punem în practică. I-am aruncat, pe bune, niște jucării preferate pentru ca nu a vrut să le strângă. Mi-a răspuns calm, privindu-mă drept în ochi: aruncă-le, nu mă mai joc cu ele….și nu s-a mai jucat chiar dacă i le-am recuperat de la ghenă.

  1. Nu se va înconjura de mulți oameni dar va ști să își aleagă pe acei oameni cu care se simte fericit.

Nu îi trebuie mai mult de un copil ca să fie fericit la joacă. Doi deja sunt prea mulți și îi dau o stare de anxietate. Unul….dar unul care să stie exact jocul de rol pe care dorește el să îl joace în momentul ăla. Nu știe, nu-i nimic, căutăm pe altcineva care știe și dacă nu găsim, întotdeauna mama sau tata știu ce vrea și sunt dispuși oricând să se joace cu el. Încă lucram la asta și la abilitățile lui sociale dar fără sa încercăm să îi schimbam o trăsătură de personalitate.

  1. Dacă cineva pe care îl iubește e rănit și plânge, va muta munții din loc ca sa îl facă să se simtă mai bine.

Are un control al emoțiilor incredibil pentru vârsta lui. Negocierile se poarta într-o stare de calm si joc al nervilor din care, de cele mai multe ori, el iese câștigator. Daca nu se poate să iasă câștigător, nu cedează decât atunci când a înțeles de ce trebuie să piardă.

Încă de pe la 1 an, dacă ma vedea ca plâng, venea și mă lua in brațe. Încă mai face asta și îmi dă și animăluțe de pluș ca să mă simt mai bine. Ne certăm, ne supărăm, lipim fețe triste pe mobilă și îî spunem că nu ne jucăm cu el toată seara și că se culcă fără să îi citim poveste. Dacă a înțeles unde a greșit, își accepta soarta cu o demnitate japoneză și nu înrăutățește lucrurile: se joaca singur, se duce la culcare liniștit, se spală pe dinți etc.

(Adi, aproape 4 ani)  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *