Judecati si judecata

Sa judeci pe altii cred ca e cel mai usor lucru pe lumea asta. Cu atat mai mult cand esti parinte. Intotdeauna celalalt parinte petrece prea mult sau prea putin timp cu copilul, nu imbraca copilul corect sau e prea strict sau prea lejer in stabilirea limitelor. Intodeauna celalalt copil va manca mai sanatos sau mai putin sanatos decat al tau, intodeauna va exista un copil de aceeasi varsta cu al tau despre care vei auzi ca niciodata in viata lui n-a facut un circ in autobuz sau prin magazine si intodeauna isi mananca toate legumele la masa. Dulciuri din comert, cola, sucuri din comert,servetele umede? Doamne fereste, omori copilul cum poti sa ii dai asa ceva…sau da, sigur cum sa nu, lasa copilul sa incerce orice. Nu exista nimic gresit la fel cum nimic nu poate sa fie perfect.

Cel mai usor lucru insa, este sa judeci fara sa cunosti contextul. Uneori e atat de greu sa nu o faci incat nici nu iti dai seama ca faci asta. Eram ieri la locul de joaca cu toddlerul din dotare. Teoretic nu mai e toddler dar ii place sa se alinte si sa ne spuna ca el e mic si bea laptic incat tot toddler a ramas si la aproape 4 ani. Deodata vad o fetita plangand isteric. Nu avea mai mult de 4 -5 ani. Se plimba confuza prin tot spatiul ala de joaca si plangea. O vad ca se duce la un baiat de vreo 9, poate 10 ani cu Sindrom Down vizibil. Plangea si el. Incerca sa il linisteasca dar era atat de agitata incat l-a agitat si mai tare si baietelul a devenit incontrolabil.

O intreb ce s-a intamplat si aflu ca sunt frati si tata lor a plecat si ca ei l-au rugat sa intre cu ei dar i-a pacalit si a plecat, nu a vrut sa intre si crede ca i-a lasat aici si ca nu se va mai intoarce niciodata. Instinctiv m-am enervat, cum poti, ca parinte sa pacalesti copiii in asemena hal si sa pleci? Ce, tu crezi ca sunt marionete? Fetita este suficient de mare incat sa poti vorbi cu ea, sa ii explici unde te duci si sa o faci sa inteleaga ca e ok, ai putina treaba, esti in cutare loc vii in 10 minute. Puteai sa ii explici ca uite, doamenle supraveghetoare au numarul tau de telefon, poate sa mearga la ele sa ceara ajutor daca e nevoie si ca te pot suna sa vii sa o ajuti. Si mai mult decat atat, cum poti, tu ca parinte sa lasi responsabilitatea supravegherii unui copil bolnav pe umerii surorii lui mai mici? Nici daca era mai mare nu se justifica asta. Copiii nu sunt responsabili pentru fratii lor si nici nu ar trebui sa fie vreodata. Parintii sunt responsabili pentru frati, indiferent de situatie.

O iau de mana si mergem la receptie sa sunam parintii. Cred ca sunase altcineva pentru ca tocmai intra tatal lor pe usa cand am ajuns noi. Eram cu fiica-sa de mana plangand isteric. Nici nu m-a bagat in seama. Am plecat repede. Nu era nici locul si nici responsabilitatea mea sa fiu acolo. Peste 10 – 15 minute o vad din nou pe fetita plangand. WTF?? Ce s-a intamplat iar? Imi zice ca tatai ei a plecat iar si ca de data asta l-a luat pe fratele ei dar ca tot nu i-a spus unde se duce si cand vine. Am presupus ca l-a luat pe fratele ei sa il scoata din mediul ala agitat sa incerce sa il linisteasca…..dar totusi….domnule parinte, ai 2 copii. Iti era atat de greu sa ii spui fetitei unde esti si ce faci?

Peste vreo 20 de minute, timp in care m-am jucat cu fiica-sa si am incercat sa o linistesc, l-am vazut pe canapea cu baietelul in brate. Intrase inapoi la locul de joaca dar nu a cautat-o pe fiica-sa sa ii spuna unde este. Asta, in continuare nu stia unde e taica-su si ce face. El statea pe canapea cu baietelul in brate care adormise intre timp in toata harmalaia aia de copii care alergau.

Parea un parinte complet depasit de situatie. Plngea usor in timp ce isi tinea copilul adormit in brate si se uita la ceilalti cum alearga si se joaca energic. Venise la locul de joaca singur cu doi copii, dintre care unul cu nevoi speciale. Nu stiu ce treaba a avut si unde s-a dus dar era evident ca nu putea face fata la amandoi. Poate ca plecase singur in mall cu doi copii sa ii dea 2 ore libere mamei acasa, sa apuce si femeia sa faca un dus si sa manance ceva. Nu stiu. Parea coplesit de emotii si confuz. Cred ca i se rupea sufletul sa isi vada baiatul asa in timp ce alti copii de varsta lui sar pe trambuline si se joaca de-a astronautii. Totusi, domnule parinte, ai doi copii dintre care o fetita vesela si sanatoasa care, din pacate, a avut de suferit acum pentru ca n-ai stiut sau n-ai putut sa gestionezi situatia. Parea ca nu e prima scena de acest fel si ca e obisnuita sa fie pe locul 2 in fata fratelui care are nevoie de mult mai multa atentie. Zambea frumos cand ne jucam si incerca sa se imprieteneasca cu copilul meu. Aveau alte interese asa ca pana la urma, dupa ce s-a prins ca tatal ei nu mai pleaca nicaieri si s-a linistit, si-a gasit o alta fetita cu care sa se joace de-a piata.

Draga domnule parinte, recunosc, instinctiv, te-am judecat. Apoi te-am privit cu intelegere si o urma de mila. E cumplit sa ai un copil cu nevoi speciale in familie. Slava Domnului ai mei sunt sanatosi amandoi. Ma plangeam saptamana trecuta ca nu fac fata la niste muci dar aia trec. Totusi, sunt doi. Si celalalt are nevoie de un minim de atentie sau daca in momentul ala nu ii poti da, macar nu minti copilul. Merita macar atat minim de respect sa nu o minti si merita macar 5 minute in care sa ii explici ce se intampla. Poate nu cere la fel de multa atentie si probabil ca te bucuri dar, e mica, nu intelege lumea la fel ca un adult si nu are cum sa o inteleaga daca nu ii explici.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.