Nimic nu e gresit la fel cum nimic nu e perfect. Exista un echilibru al lucrurilor care de multe ori se strica. Atunci nu e bine, pentru nimeni. Dar mai mult decat in orice, in parenting trebuie sa intelegi conceptul de moderatie. Orice e ok…la fel cum orice face rau.
Nu facem orice pentru copii, nu cred ca sacrificarea pe altarul maternitatii e sanatoasa pentru cineva. Dar nici nu neglijezi copiii, mai ales cand sunt doi si cand au nevoi diferite. Un copil care creste alaturi de parinti care nu au facut altceva in afara de a avea grija de el va fi probabil reticent in a face copii la randul sau avand un model din familie in care un copil inseamna sfarsitul vietii. La fel pentru un parinte care nu a fost in stare sa balanseze propria viata atunci cand au aparut copiii, la un conflict mai puternic cu copilul, acum adolescent, este foarte probabil sa ii reproseze ca s-a sacrificat pentru el si sa primeasca replica unui adolescent independent “da ce, te-am pus eu?”. Si culmea, are dreptate. Nu, nu ne-a pus nimeni. De buna voie si nesiliti de nimeni am facut copii pentru ca am simtit ca atunci este momentul sa ii facem. Am simtit ca am ajuns la un grad de maturizare necesar si suficient care sa ne permita balansarea propriei identitati si sa ne protejeze de pierderea in vartejul nesfarsit si haotic al parentinului.
Un copil trebuie sa inteleaga de la inceput ca acum e timpul in care mami se joaca cu el, acum e timpul in care mami are grija de bebelus si acum e timpul in care mami face orice altceva dar nu copii. Orice altceva inseamna de multe ori spalat rufe, aspirat prin casa sau facut dus dar poate sa insemne la fel de bine o jumatate de ora de liniste si baut o cafea in timp ce scrie articole pe blog. Cred ca asta ii va da lui un echilibru in viata si va sti sa balanseze mai tarziu responsabilitatile si viata personala, work and fun. Nu poate fi nici doar work dar nici doar fun. Si daca se bate atat de mult apa in piua prin multinationale de work life balance si se fac traininguri si programe, de ce oare nu aplicam aceleasi principii si in job-ul de parinte?
Din pacate insa, pana sa ajunga la o anumita varsta, acest work life balance este mai greu de explicat pentru ei. Si atunci intervine tehnologia. Da, imi las copiii la televizor si da, fi-miu de aproape 4 ani are propriul lui telefon mobil. A le interzice astora mici tehnologia este ca si cum le-ai interzice sa respire. Nu se poate fara sa ii frustrezi…sau se poate dar nu faci nimic altceva in afara de a te invarti titirez dupa ei si a le satisfice nevoile lor.
Imi zicea cineva ca e invidioasa pe timpul meu liber. Nu e vorba de timp, e vorba de alegeri. Fiecare alegere are avantaje si dezavantaje. Telefonul si televizorul ii agita, rau, si da, posibil sa poarte ochelari inainte sa mearga la scoala (sper ca nu) dar fara ele, solicita atentie non stop si daca nu ai optiunea sa iesi afara sau la un loc de joaca din motive de raceala sau alte alea, nivelul lor de energie este muuuuult peste nivelul de energie a oricarui adult. Dupa o saptamana sau o luna asa, e posibil ca adultul responsabil pentru linistea lor sufleteasca sa acumuleze propriile frustrari si sa refuleze in momente in care copiii au cea mai mare nevoie de sprijin.
Aparitia unui bebelus in familie este o schimbare majora petnru toata lumea. Este minunat sa auzi din nou un gangurit delicat si sa vezi niste ochi albastri mari uitandu-se la tine si sa intelegi ca tu esti centrul universului lor. Dar, pentru fratele mai mare, copilul detronat este un factor de stres in plus. Bebelusul nu stie ca mami abia a apucat sa se aseze pe jos sa se joace cu fratele mai mare si tocmai intrerupe acest joc. Si aici este vorba tot de alegeri. Am ales sa nu alaptez oricat de multe avantaje ar avea alaptarea. Alaparea presupune timp si atentie deosebita acordata bebelusului in detrimentul fratelui mai mare. La fel cum am ales sa facem o regula: te uiti la televizor cat timp ma ocup de bebe mic. N-a simtit ca ne intrerupem sau ca este abandonat ca sa ma ocup de un alt copil. A stiut care e regula, cat timp dureaza si ce vom face dupa ce termin cu fratiorul lui. Si e bine. Sunt sanse ca cei doi sa se inteleaga bine. Pentru mine, asta a fost alegerea potrivita. Poate nu este cea corecta, dar cu siguranta este alegerea care ne-a facut fericiti pe toti.